Botos Remus-Emilian

Membru din 05/06/2018

Aprecieri

Aprecierii review

2

aprecieri

Rating

Review Coment

1

review-uri

Noul Testament

Noul Testament

Excelență, din toate punctele de vedere. Cartea cărților, manualul de instrucțiuni pentru viața veșnică. Prezentată elegant, estetic, bilingv, în originalele grecești, în care a fost scris inițial Noul Testament, vedem adevărata traducere a Bibliei, partea Noului Testament, nu traducerea Cornilescu a protestanților și alte traduceri greșite. Alături de Biblia din 1914, este adevărata traducere a Sfintei Scripturi, hermeneutica, semantica, duhovnicia, Duhul, și mesajul transmis, pentru interpretare, pentru Biserica Lui Hristos, Mărturisirea-Dogmatică, Una, că Hristos nu are amante, El nu se găsește în mai multe biserici cu mărturisiri și dogmatici diferite. Pentru noi, creștinii, Sfinții, este cea mai importantă carte de pe pământ, alături de scrierile Sfinților Părinți ce au urmat după Sfinții Părinți care au scris Noul Testament. Mulțumesc Lui Dumnezeu și Sfinților și Părinților Sfințiți din Sfânta Mănăstire Vatoped din Sfântul Munte Athos și tuturor celor implicați în existența acestei comori nemărginite, mă bucur nespus că am trăit, am apucat să trăiesc, să o văd ieșită din tipar. Slavă Ție Doamne și Sfinților Tăi pe Care Îi proslăvești.

2023-02-27 10:49:46

2

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one