Am citit cartea lui Bertrand Russell dintr-o pură întâmplare. Am găsit undeva un citat al autorului, care vorbea despre importanța de a crește copii fericiți și liberi. Înconjurându-i de iubire și de bunătate ei vor deveni adulți prietenoși și încrezători (atât în ei cât și în cei din jur). Tot el spune că, obligându-i pe copii să fie iubitori cu ceilalți, riscăm să-i transformăm în niște ipocriți. Ideile acestea sunt acum la ordinea zilei, cu toții stim că trebuie să acordăm încredere și afecțiune copiilor, dar acum 100 de ani ele erau cu adevărat revoluționare. La acea vreme educația naviga între două credințe (cea în stat și în biserică). Bertrand Russell a fost un profesor vizionar, el a păstrat distanța față de ambele. A sădit în mintea studenților sămânța gândirii laterale, divergente și creative. Asta nu doar în educație ci și în politică și filozofie. El și-a pierdut postul de profesor la Cambridge deoarece era împotriva războiului - ca modalitate de rezolvare a problemelor dintre state - și a atras atenția asupra pericolului utilizării militare a energiei atomice. Avea o gândire politică de stânga, dar detesta bolșevismul. Deși folosește o frazeologie pe alocuri greoaie, specifică scrisului antebelic și chiar interbelic, cartea merită citită.

Autorul face o radiografie a ideii de fericire, iar concluzia este ca ea tine de noi mai mult decât de factorii externi. Daca la loteria genetica te-ai născut optimist și predispus sa vezi mereu partea plina a paharului, indiferent de mediul in care trăiești si statutul social pe care il ai, vei fi fericit. Ajungem cumva la o maxima a lui Buddha: "Viața noastră este creația propriei noastre minți". Dacă neocortexul nostru (călărețul) reușește sa tina în frâu structurile subcorticale (elefantul), reușim sa fim echilibrați si rationali. In aceeași ordine de idei, Sigmund Freud structura psihicul in trei compartimente: sinele, eul si supraeul. Prin comparație daca sinele este calul ce trage la căruță, fiind întruchiparea instinctelor, eul este vizitiul, ce conduce calul, supraeul este boierul ce apostrofeaza din spate vizitiul. In concluzie cartea este una interesanta și merita citita.

Am achizitionat cartea pentru titlul ei. Mi s-a părut seducator. M-am gândit ca voi găsi răspuns la câteva întrebări mai vechi. Recunosc, nu foarte obsedante! Gen, cum se face ca molecula de apa stinge focul, deși e formata din atomi inflamabili (oxigenul si hidrogenul)? Sau, cum reusim sa mancam sarea, cand ea e formata din doua otrăvuri, clor si sodiu?, etc. Nu am gasit raspuns la aceste întrebări, dar m-am ales cu intrebari noi Am descoperit ca aceasta Cenusereasa, cum era chimia in ochii mei, poate fi interesantă. E meritul autoarei Nguyen Kim, ce are si un canal de youtube. Merita vazut, in special de cunoscatorii limbii germane. Revenind la carte, aceasta te ajuta sa intelegi mai bine realitatea microscopica. Cu un pic de imaginație, începi sa vezi si relatiile interumane prin prisma chimiei. Citind despre legăturile ionice, în care un atom oferă tot timpul electroni, iar altul primește tot timpul, ma vedeam pe mine si comercianții din Egipt. Ideea este ca acolo am început lectura cărții, si de aici exemplul dat. De fapt, nici macar nu e un exemplu bun! Legatura ionică e una stabilă, adică ambele părți sunt mulțumite cand se întâlnesc, fie că dau, fie că primesc mereu. Nu era cazul meu, in raport cu comercianții egipteni. In societate tindem spre alt tip de legatura, si anume covalenta. In care dai si primești. După lectura cărții intelegi altfel: spalatul mâinii cu sapun, incarcarea telefonului, savurarea ciocolatei sau cafelei. Apropo de ultima! Nu stiam si e fascinant cum si de ce ne trezim de la cafea. Cica organismul nostru, pe parcursul zilei, produce adenozina. Aceste molecule umplu treptat receptorii din creier, transmițând acestuia ca e timpul pentru odihna. Glanda pineala, situată în zona centrală a creierului, produce melatonina. Aceasta molecula mai este numită și hormonul somnului. Bun, veți spune, și ce rol are totuși cafeaua? Molecula de cafeina seamănă cumva cu cea de adenozina, ca mărime si formă. Astfel ea se potriveste perfect in receptori