Iocari serio. Stiinta si arta in gindirea Renasterii
De (autor): Ioan Petru Culianu
Postfata de H.-R. Patapievici
Ioan Petru Culianu scruteaza partea esoterica a Renasterii, Cabala crestina si mistica neoplatonica inflorite in Italia secolului al XV-lea, constructii speculative solidare cu stiintele oculte ale Evului Mediu. Gindirii renascentiste ii este specifica o „cunoastere fantasmatica” pe care o pun in evidenta tratatele de magie, astrologie sau filozofie analizate. Gratia si melancolia jocului intelectual, magic sau alchimic, indelungata straduinta a lui Ficino de a-si intoarce sufletul catre Dumnezeu, cunoasterea lui geamana cu iluminarea – toate au un relief unic in Iocari serio, studiu de istorie a ideilor religioase, dar si evocare simpatetica a figurilor din „teatrul de umbre” al Florentei medicee.
A juca jocul lumii, ludus globi, iata poate cea mai potrivita expresie a proiectului filozofic al Renasterii; dar a-l juca serios, iocari serio – cu vorbele lui Marsilio Ficino –, intr-un fel bine cumpanit si chibzuit. Jocul in Renastere este o atitudine initiatica, un simbol ambiguu, melancolic prin excelenta, deopotriva insa si exaltant. E folosit in general spre a indica stapinirea unei discipline deosebit de dificile precum alchimia, sau Arta prin excelenta, magia. Nicolaus Cusanus il introduce intr-un sistem pedagogic si exegetic tipic crestin, in vreme ce Ficino il aplica mai ales studiului insusi al filozofiei, care este o doctrina patimita, pentru ca este traita... - Ioan Petru Culianu

-5%
PRP: 24.95 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
23.70Lei
23.70Lei
24.95 LeiPrimesti 23 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Postfata de H.-R. Patapievici
Ioan Petru Culianu scruteaza partea esoterica a Renasterii, Cabala crestina si mistica neoplatonica inflorite in Italia secolului al XV-lea, constructii speculative solidare cu stiintele oculte ale Evului Mediu. Gindirii renascentiste ii este specifica o „cunoastere fantasmatica” pe care o pun in evidenta tratatele de magie, astrologie sau filozofie analizate. Gratia si melancolia jocului intelectual, magic sau alchimic, indelungata straduinta a lui Ficino de a-si intoarce sufletul catre Dumnezeu, cunoasterea lui geamana cu iluminarea – toate au un relief unic in Iocari serio, studiu de istorie a ideilor religioase, dar si evocare simpatetica a figurilor din „teatrul de umbre” al Florentei medicee.
A juca jocul lumii, ludus globi, iata poate cea mai potrivita expresie a proiectului filozofic al Renasterii; dar a-l juca serios, iocari serio – cu vorbele lui Marsilio Ficino –, intr-un fel bine cumpanit si chibzuit. Jocul in Renastere este o atitudine initiatica, un simbol ambiguu, melancolic prin excelenta, deopotriva insa si exaltant. E folosit in general spre a indica stapinirea unei discipline deosebit de dificile precum alchimia, sau Arta prin excelenta, magia. Nicolaus Cusanus il introduce intr-un sistem pedagogic si exegetic tipic crestin, in vreme ce Ficino il aplica mai ales studiului insusi al filozofiei, care este o doctrina patimita, pentru ca este traita... - Ioan Petru Culianu
Ioan Petru Culianu scruteaza partea esoterica a Renasterii, Cabala crestina si mistica neoplatonica inflorite in Italia secolului al XV-lea, constructii speculative solidare cu stiintele oculte ale Evului Mediu. Gindirii renascentiste ii este specifica o „cunoastere fantasmatica” pe care o pun in evidenta tratatele de magie, astrologie sau filozofie analizate. Gratia si melancolia jocului intelectual, magic sau alchimic, indelungata straduinta a lui Ficino de a-si intoarce sufletul catre Dumnezeu, cunoasterea lui geamana cu iluminarea – toate au un relief unic in Iocari serio, studiu de istorie a ideilor religioase, dar si evocare simpatetica a figurilor din „teatrul de umbre” al Florentei medicee.
A juca jocul lumii, ludus globi, iata poate cea mai potrivita expresie a proiectului filozofic al Renasterii; dar a-l juca serios, iocari serio – cu vorbele lui Marsilio Ficino –, intr-un fel bine cumpanit si chibzuit. Jocul in Renastere este o atitudine initiatica, un simbol ambiguu, melancolic prin excelenta, deopotriva insa si exaltant. E folosit in general spre a indica stapinirea unei discipline deosebit de dificile precum alchimia, sau Arta prin excelenta, magia. Nicolaus Cusanus il introduce intr-un sistem pedagogic si exegetic tipic crestin, in vreme ce Ficino il aplica mai ales studiului insusi al filozofiei, care este o doctrina patimita, pentru ca este traita... - Ioan Petru Culianu
Detaliile produsului
- Categoria: Filosofie Romaneasca
- Autor: Ioan Petru Culianu
- Editura: POLIROM
- An aparitie: 2017
- Editie: Necartonata
- Format: 200 x 130 mm
- Nr. pagini: 221
- Colectie: Biblioteca Ioan Petru Culianu
- Traducator: Dan Petrescu, Maria-Magdalena Anghelescu
- Cod: POL978-973-46-6674-4
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
1 din 1 de rezultate