Antologia de naratiuni cuprinde fragmente din texte care ilustreaza toate tipurile de teme, genuri si specii literare. Legendele - eroice, istorice, religioase, supranaturale si urbane -, novelele si povestile milesiene, anecdotele, glumele, povestile gogonate, fabulele, basmele, povestile in lant, povestile cu clenci si aretalogia. Povestirile sunt inspirate de existenta cotidiana, cu protagonisti din toate straturile sociale - regi si atleti, filozofi si soldati, preoti si negustori, dramaturgi si razboinici, printese si curtezane, legiuitori si actori, taumaturgi si tarani -, care evolueaza intr-o lume populata de zei si spirite ale naturii (satiri, centauri, nimfe), fiinte polimorfe (lamii, varcolaci), fantome si strigoi. Este o carte care ar trebui să lipsească din biblioteca unui pasionat de literatură antică și istorie.

De departe, cea mai complexa carte de filosofie politica post decembrista ... Opera "Omul recent" este noncomformista si in acelasi timp plina de intrebari care abordeaza marile idolatrii ale timpului si lumii in care traim (idolatria postmodernismului, idolatria textului erudit si a „aparatului”, idolatria corectitudinii politice, idolatria democratiei devenita limbaj de lemn, idolatria majoritatii si a minoritatilor, idolatria clerului si institutiei bisericesti, idolatria dihotomiei stanga-dreapta etc.). Autorul vorbeste de doua solutii in cartea sa: una este discernamantul si alta este referinta la Dumnezeu. Redusa la chintesenta ei, opera este, in ultima instanta, o carte despre valori, omul fiind "produsul" ultim al post-industrializarii.

Timpul, un element, de multe ori dușman, arare ori prieten. Toate lucrurile se vor rezolva în timp. Vom revedea oamenii dragi peste timp. Uneori trece mult prea greu. Dar, tot el, totuși, trece mult prea repede atunci când clipele de așteptare iau sfârșit și lucrurile dorite se transformă în realitate. Așteptarea și noi suntem ai timpului. Ne grăbim pentru că nu avem timp. Încotro? Să câștigăm timp pentru alte lucruri pe care le considerăm mai importante. Viața a cui e? Uneori e a noastră, alteori e și ea a timpului. Îi dăm lui tot ce avem noi mai bun. Pentru ce? Pentru o viață mai bună, credem noi… Uităm de cele mai multe ori să privim în jurul nostru. Să privim cerul. Nu avem timp pentru prietenie, pentru conversațiile lungi și pline de entuziasm. Uităm că viața e în realitate. Dar până și realitatea noastră e mult prea agitată. De ce? Pentru că nu avem timp suficient... Simțim că timpul ne fură tot. Ne iubim in grabă. Ne hrănim cu fărâme din trecut pentru a putea trăi în prezent și pentru a spera că în viitor, vom avea mai mult timp...

În toiul epocii totalitare în anii '80, comicul, în absurditatea sa, îngrozitor în manifestările sale, în care orice lucru este filtrat de ochiul vigilent al partidului, într-o lume infantilizată prin indicarea felului în care să acționeze, să vorbească și chiar să gândească, în mijlocul unei realități aplatizate până la imposibil, într-o societate în care nici o scânteie, oricare ar fi natura ei, nu ar avea putința să se aprindă, în această lume, deci, se naște, dintr-o dată, o dimensiune paralelă, o existență liberă și liberatoare care produce un colaps al realității obiective în Idee, care reduce cotidianul la o amintire obscură, părăsită într-un cotlon al memoriei, și care, ignorând toate acestea, se îngrijește în primul rând de reînvierea ființării întru devenire. Platon, Kant, Heidegger se amestecă printre personajele cărții cu aceeași naturalețe cu care sunt invocați marii emigranți: Eliade și Cioran, toți contopindu-se într-un dialog prelungit între îndrumat și îndrumător...

Inițiator al temelor modernității, cartograf al lumii intelectuale, trecere în revistă a lipsurilor de care suferă cunoașterea precum și a bolilor minții umane. Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii, constituie, în același timp, un manifest al cooperării între spiritele active europene, mai actuale ca niciodata, aș spune eu. Bacon, în această scriere definitorie a umanismului renascentist, schițează proiectul unei culturi instituționale fundamentale, bazate pe dezvoltarea științifică modernă. Nu-i mai puțin adevarat însă, că ea (cultura), este o afirmare a importanței perene a filozofiei. Așadar, opera oferă o imagine fidelă a unei epoci, vădind, totodată, valoare filozofică universală.

Câteva remarci la opera „Etica”: Dumnezeu este o Substanţă Unică, necesară şi identică cu Natura (panteism), şi, există în mod necesar. Prin cunoaşterea naturii omul devine liber, şi prin cunoaşterea lui Dumnezeu accede la fericire şi la nemurire. Spinoza începe prin a argumenta existenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu „nu este numai cauza producătoare a existenţei lucrurilor, ci şi a esenţei lor”(I-XXV), sau „esenţa lucrurilor produse de Dumnezu nu include existenţa”(I-XXIV) Sunt însă câteva maxime care mi-au atras atenţia în mod deosebit, gen „Voinţa nu poate fi numită cauză liberă, ci numai necesară”(I-XXXII), adică voinţa omului nu poate fi înţeleasă ca un act de libertate, ci ca un act firesc în modul de a fi al omului. Pentru Spinoza nu există noţiunea de bine şi de rău Absolut, ci doar lucruri pe care le dorim sau nu. La fel de bine nu crede în falsitate, ci doar în idei neadecvate.. Cert e că toate rezultă cu necesitate din natura umană. Destul de actual Spinoza pe alocuri, cum vi se pare...?

Narațiunea lui Jung cuprinde episoade din toate etapele vieții lui, de la anii copilăriei până la anii de studenției, ajungând la întâlnirea cu Freud, apoi până la perioada când a fost spitalizat. Construirea turnului său, viziunile și visele pe care le-a experimentat, dau culoare vieții frămatate. Legătura cu familia, cu soția, cu lumea, cu Dumnezeu, dar mai ales cu el însuși, este dezvăluită aici, în această carte minunată. La final găsim și câteva scrisori către soția sa Emma, către prieteni, precum și o istorie a familiei lui Jung realizată de Aniela Jaffe. Este o carte savuroasă pe care o recomand cu mare drag.

Incep recenzia, cu permisiunea dvs., prin al compara literar pe Cărtărescu cu Sadoveanu, Rebreanu sau Preda... Theodoros, ultimul roman, este o călătorie monumentală , o fictiune exotică dintr-o lume retrezită la viață. Cărtărescu nu s-a dezis de sine cu Theodoros, venind cu o bogăție de limbă, imagine și sens pe care nu le-am mai găsit vreodată după 1990. Theodoros e o carte dificilă, spectaculoasă, captivantă, spirituală, luxuriantă, fiind o adevărată desfătare literară. Ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale, autorul ne aduce în tihna refugiului lecturii, ne adăpostește în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre, cufundandu-ne într-o stare de bine. Theodoros, o lume fantastică, povestită ca altădată, uimește prin geniul său. Această lume, plina de eroi, motive, legende și mituri de o dimensiune planetară avand ca laitmotiv, o scrisoare uitată, scrisă în 1889 și citită întâia oară acum patru decenii. Legendele vechi care circulau prin târgurile valahe de acum două secole; haiducii lui Iancu Jianu; zapciii agiei și ciuma și zmeiele Bucureștilor din vechime; povestea de mărire a lui Alexandru Macedon; rătăcirile lui Napoleon Bonaparte în stepele nesfârșitei Rusii; lupta unui general mongol cu regele Ger din Valahia; pirații din Arhipelagul Grecesc; Iudeea împăratului Solomon; Kebra Nagast – cartea sfântă etiopiană; insomniile Reginei Victoria și Biblia însăși – toate acestea și multe altele fac din Theodoros, povestea imposibil de repovestit, imposibil de lăsat din mână...

Opera, este o colecție de 124 de epistole redactate de Seneca, filosof stoic, adresate discipolului său Lucilius constituind sfaturi despre cum să trăiască acesta într-un mod înțelept și virtuos. Seneca explorează o varietate de subiecte, de la probleme filosofice până la sfaturi practice pentru modul de abordare zilnică a provocărilor vieții. Temele precum prietenia, fericirea, moartea și datoria, reflectă ideile stoicismului despre auto-control, rezistență în fața adversității precum și importanța rațiunii în viața umană. Discipolul este sfătuit să practice autoreflecția, să valorifice timpul ca resursă nereînnoibilă și să trăiască conform naturii. Altfel, subliniază importanța unei vieți simple, sfidând dorințele inutile și concentrându-se pe autoperfecționare. “Virtutea este singurul bun” . In esență, ghidul stoic, este despre cum să trăiești o viață bună și cum să te pregătești pentru inevitabilitatea morții. Lucrarea esențială a literaturii stoice oferă o perspectivă valoroasă asupra eticii, filozofiei și consilierii constituind practici pentru o viață virtuoasă. Seneca explorează teme precum temporalitatea vieții, importanța autocontrolului și a clarității mentale, și rolul filozofiei în căutarea unui trai liniștit.

Istoriile lui Herodot sunt trimiteri la originile culturii noastre europene, cu referințe la primele polisuri, politici și concepte democratice, zugrăvind destinul exemplar al unui popor mic, care, deși dezbinat, va înfrânge cel mai puternic imperiu, dar care, devenit bogat și puternic, va cunoaște dezastrul unui razboi fratricid. Exotismul Orientului, misterele Egiptului, războaiele cu perșii, eroii de la Termopile, aroganța regelui Xerxes sau curajul lui Temistocle la Salamina sunt doar câteva evenimente evocate istoricește pentru prima oară. Herodot, nascut la Halicarnas (actualul Bodrum), pe tarmul vestic al Asiei Mici, împins de curiozitate, a străbătut toată lumea cunoscută grecilor de atunci (ținuturile din jurul Mării Negre, ajungând pana la Eufrat si Babilon; A cutreierat, de asemeni, Siria, Egiptul, Macedonia, Grecia, Sicilia și sudul Italiei, stabilindu-se într-un final la Atena, unde a fost apropiat de Sofocle si Pericle. Și-a sfârșit viața în colonia ateniana Thurioi, din sudul Italiei. Rodul tuturor acestor calatorii sunt admirabilele istorii, contestate sau adulate încă din Antichitate și până astăzi. Totuși, autorii greci si latini ulteriori, l-au considerat modelul ideal de istoric. În Evul Mediu a fost uitat treptat, dar Renasterea l-a redescoperit.

Influențat de către Platon și Kant, autorul "zugrăvește" teoria cunoașterii cu ajutorul idealismului. În cadrul acestui concept, Schopenhauer, își susține propriile sale viziuni combătând filozofia lui Heggel, potrivit căreia, spiritul universal este considerat drept categorie fundamentală și este baza tuturor fenomenelor. Filosofia idealistă a lui Schopenhauer, consideră că voința stă la baza lumii materiale și a științei generând-o. Conform autorului, lumea exterioară exista numai în masura în care este percepută și prezentă în conștiința omului, deci, ca o reprezentare, concept prezent și la Heggel. Schopenhauer nu este totuși întru totul de acord cu Kant, care considera că "lucrul în sine" ar fi mai presus de orice experiență senzorială, și, în consecinta, nu ar putea fi cunoscut. Marii filosofi amintiți: Platon - (Opera integrală), Kant - (Critica rațiunii pure), Heggel - (Fenomenologia spiritului), Schopenhauer (autorul prezentei lucrări), împreună cu cel de-al cincilea Heidegger - (Ființă și timp) alcătuiesc pleiada filosofilor ilustrii, din linia directă a sofiștilor antici. Lucrarea prezentă este de o amplitudine fantastică, purtând cititorul între cele două lumi ale fizicului și metafizicului, care, pe alocuri, se confundă, dar de cele mai multe ori, se diferențiază net. Personal, consider că după sofiști, Socrate, Platon și Aristotel, avându-l în centru pe Kant, filosofii amintiți mai sus (Heggel, Schopenhauer și Heidegger), nu mai pot fi egalați în gândire în civilizația actuală!

Soljenitin zugrăvește in eseul sau climatul politic din Uniunea Sovietică. Este periculos pentru cetăţenii sovietici să îşi manifeste nemulţumirea faţă de guvern, disidenţii dispărând adesea în aşa-numitul "Arhipelagul Gulag". Acestea erau înşirate pe întinderile sovietice asemeni unui lanţ de insule, de aici provenind şi denumirea de arhipelag. Viaţa în lagăre a fost descrisă fidel, de către laurearul premiului Nobel pentru literatură, deţinut aici timp de opt ani. În opera sa, Soljeniţîn a scos la iveală condiţiile inumane în care nefericiţii deţinuţi trăiau şi munceau. Prizonierii lagarului erau condamnaţi la muncă silnică timp de 16 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, deseori fără destulă hrană sau măsuri de protecţie. Mii dintre ei, din cauza condițiilor inumane, au murit, iar şi mai mulţi au suferit afecţiuni grave. În plus, deţinuţii erau umiliți şi chiar torturaţi. Asemenea locuri de deportate pentru deţinuţii politici au existat în Rusia şi sub regimul ţarist, însă, sub regimul opresiv stalinist, reţeaua s-a mărit considerabil, circa zece milioane de oameni dispărând fără urmă din lagăre. Relatând despre Arhipelagul Gulag - „40 de ani de teroare exercitată de catre statul sovietic”, Soljeniţîn s-a bazat pe amintirile martorilor, dedicându-şi opera „tuturor celor care nu au trăit-o pentru a o povesti“. Este de dorit că asemenea atrocități să nu se mai petreacă pe fața pământului, dar neomarxismul, se pare că va impune un astfel de "regim" în libertate ...

În ființă și timp, "Omul" lui Haidegger este pierdut sau absorbit în lume; El se dezvăluie și se face cunoscut prin starea sa de spirit, înțelegere și discurs; Este curios și vrea să fie distras de lucruri noi, dar nu vrea neapărat să înțeleagă; Viața sa este caracterizată de ambiguitate; trăirea se află la baza ființării omului, îl face să fie conectat la ceea ce face; Moartea în schimb, are darul de a pune în evidență existența într-un mod unic; dacă nu, este ascunsă, prezentată înșelător; Așadar , o viață autentică este aceea în care omul se trezește, iese din masa amorfă a lumii „celorlalți”, iese de sub tirania lui își asumă propria experiență, fără a-i învinui pe ceilalți pentru contextul propriu al trăirilor sale; Temporalitatea nu este altceva, decât planul în care existența autentică se poate desfășura, proiectarea ființei umane către viitor făcându-se prin modul de updatare continuă a trecutului și abordarea în consecință a prezentului .

Cartea profesorului Nae Ionescu, mentorul unei generații de aur - Eliade, Cioran, Noica, Țuțea, Băncilă, Vulcănescu, Sebastian - este rodul a douazeci de ani de munca. Adept al "filosofiei trairii" creștine ortodoxe, al unei metafizici restaurate precum și a unei gnoseologii patristice, împletește armonios sacrul și profanul. Astfel, Ionescu este theo-log și theo-didact. Teologia filosofică a logicicianului, poate fi regăsită în publicistică religioasă ortodoxă, desființând cu totul cu pietismul, psihologismul si utopiile intelectuale ale secolului al-XIX-lea ancorându-le de-a dreptul în tradiție. El recupereaza realismul metafizic, dogmatic si sacramental al Sf. Părinți, fără a afecta ceva din rigoarea dogmatică, canonică si ecleziologică a teologiei ortodoxe.

Sistemul unic de gândire al autorului, Lucian Blaga, face diferenţa dintre dogma ca formă de credinţă specifică univesului teologic, şi dogma ca fapt temporal, aşa cum o văd istoricii. Dogmele, relateaza Blaga, ar trebui să fie „teze filosofice care depăşesc experienţa şi sunt acceptate fără un control critic al cunoaşterii”. Astfel, Blaga, fundamentează viziunea gnoseologică a filosofului român vorbindu-ne de două tipuri de cunoaştere, paradisiacă respectiv luciferică. Cunoașterea paradisiacă are ca obiect misterele latente și consta in cercetarea datelor reale și în formularea unor idei care se afla in “analogie” cu materialul concret, fanic. Este o cunoaștere fără tensiune problematică, împăcată cu realul, prin care spiritul uman acumulează o serie de atribute explicative aplicate concretului, realizând un progres linear, cumulativ; ca sens și metodologie, ea se bazează pe observația și pe explicația neproblematică. Cunoașterea luciferică îmbracă trei forme: - Plus-cunoașterea, care constă în atenuarea misterului. - Zero-cunoașterea, care duce la permanentizarea misterului. - Minus-cunoașterea, care este o formă excepțională de cunoaștere paradoxală și duce la potentarea misterului.

Capodopera începe cu așa-zisa retragere a grecilor de pe pământul troian și apariția calului de lemn în fața cetății din care soldații greci incendiază Troia. Enea, conducătorul troienilor, este îndemnat de către mama lui Venus -Afrodita să plece în exil din cetatea troiană. Acesta primește un semn ca fiul lui va fi apărat de zei dar își pierde soția. Troienii naufragiază în insula lui Licurg, de unde, sfătuit de Polidor (fiul lui Priam) pleacă. Ajunși pe insula Delos, oracolul zeului Apolon îi trimite în Creta, unde ciuma se năpustește asupra lor. In urma unui vis, părăsesc Creta și ajung pe insulele Strofoade, loc în care harpiile îi blesteamă. Troienii poposesc apoi în portul Chaonia unde au fost primiți bine de catre Helenus. Printre sfaturile date, acesta îi spune lui Enea sa ocolească Sicilia și să înalțe jertfe Junonei, deoarece aceasta îi urăște pe troieni. Troienii ocolesc Caribda și Sicilia, dar furtuna de pe mare îi duce în fața vulcanului Etna. Acolo, un grec le spune să se salveze, deoarece acolo locuiesc ciclopi. Următoarea destinație este Dreapana, unde Enea își pierde tatal, pe Anchise. Plecând spre urmatoarea destinație, unona îi îndepărtează pe troieni de țărm, dar Neptun îi duce la mal. Enea, sfătuit de Afrodita, merge la regina Didona, dar unona acționează din nou, facandu-i sa se îndrăgostească unul de celălalt. Lui Enea i se amintește însa că trebuie să clădească o nouă cetate, deci trebuie să o paraseasca pe Didona, care se sinucide. unona o trimite pe Iris în chip uman printre femeile din Troia și încep să dea foc corăbiilor. Neavând cu ce să meargă mai departe, o parte dintre troieni este nevoită să își clădească un imperiu acolo. Ajuns în Italia, Enea merge în infern pentru a cere tatălui său sfaturi. Dandu-i Proserpinei crenguța de aur, aceasta îl trimite în rai unde tatăl său îi prevestește un viitor înfloritor. Troienii pleacă în țara regelui Latinus care avea o fică Lavinia care era promisă regelui Turnus, dar e ucis de catre Enea !

Capodopera Iliada povesteşte legenda războiului troian, provocat de o intrigă sentimentală olimpiană. Frumosul Paris, fiul regelui Priam, o declară pe Afrodita cea mai frumoasă dintre zeiţe. Hera şi Atena hotărăsc să răzbune această nedreptate. Când Paris o răpeşte pe frumoasa Elena de la curtea lui Menelaos, el se avântă în luptă de partea oştilor ahee. În timpul nunţii Elenei cu Menelaos, toate căpeteniile ahee care râvniseră la mâna ei juraseră că, dacă cineva va păta cinstea lui Menelaos, vor sări în apărarea lui. Astfel, Agamemnon, Ulise, Ahile, Nestor, Diomede, Aiax şi alţii pornesc o expediţie împotriva Troiei, care era condusă de regele Priam. La un moment dat aheii sunt pe cale de a părăsi asediul Troiei şi de a se întoarce acasă. Zeiţa Atena îl incintă pe Odiseu să impiedice retragerea şi să nu- i lase să triumfe pentru că ei n-o s-o cedeze pe Elena din cauza ei muriind mulţi greci. Patrocle, cel mai bun prieten al lui Ahile, este ucis în timpul bătăliei de către Hector. Aflând vestea, Ahile cuprins de mânie a intrat în luptă pentru a răzbuna moartea prietenului său. El il ucide pe Hector şi-i lasă trupul in pulbere, refuzând troienilor în a-i aduce cinstea cuvenită prin ritualurile funebre. Datorită zeilor, Hector ştia dinainte soarta Troiei şi a propriei sale vieţi; dar, dintr-un îndemn al datoriei venit din profunzimile conştiinţei îl determină să îndepărteze orice gând de retragere în faţa primejdiei. El vrea să o convingă pe Andromaka că va fi răpus de oamenii altor meleaguri, defaimand-o pe soţia lui Hector. Noaptea bătrânul Priam vine cu daruri bogate la Ahile şi-i cere trupul fiului său ucis. El a acceptat să-i inapoieze trupul lui Hector, căruia i se fac funeralii fastuoase. Însuși Ahile va fi ucis apoi de Paris, care, ajutat de Apollo, îi va ţinti călcâiul vulnerabil cu o săgeată otrăvită – şi va fi jelit de toţi grecii timp de 17 zile. Vicleanul Ulise, cucerește cetatea cu ajutorul celebrului "cal troian"! Fascinantă poveste !

Capodopera Odiseea este un amestec de personaje reale și fictive din Grecia antică. Odiseu, cunoscut și ca Ulise în varianta latină a numelui, este un rege grec din Ithaca și eroul poemului epic al lui Homer. Odiseu este renumit pentru inteligența și viclenia sa. El a rămas cunoscut pentru întoarcerea sa acasă după războiul troian, întoarcere care a durat 10 ani și l-a dus prin nenumărate aventuri. Odiseea este împărțită în 24 de cărți (la fel ca Iliada). În cărțile din mijloc ale poemului, Odiseu descrie toate provocările cu care s-a confruntat încercând să ajungă acasă. Acestea includ monștri, canibali, droguri, femei ispititoare precum și o vizită pe tărâmul din adancuri cunoscând aici pe Poseidon (Neptun). Este o carte pentru toate generațiile, mai greu de înțeles de către cei care nu cunosc istoria lumii greco-romane !

Cronin ne pune in fața slăbiciunilor umane; mândrie, lăcomie, zavistie dusă până la ură! Viața protagonistei Mary suferă din cauza tatălui său rece la suflet care se poartă inuman cu toată familia creionând caractere cel puțin la fel de rigide in jurul său. Cum dragostea schimba destine, un tânăr irlandez apare la momentul oportun pentru ca personajele sa guste sentimentul libertății umane... Finalul va las sa-l descoperiți singuri!

Cele trei nuvele, ne descoperă destinul tragic al intelectualului, care își sacrifică viața în slujba creației. Fie că este vorba despre muzică (Gertrud), fie că este vorba de pictură (Rosshade respectiv Ultima vara la Klingsor), viețile personale ale protagoniștilor sunt de multe ori la limita eșecului și sfârșesc tragic uneori, fiind neînțeleși de catre majoritatea oamenilor. Așadar creația cere sacrificiu...

Paradisul (Raiul) este locul unde sălășluiesc sufletele bune fiind zugrăvit de Dante în versuri prin intermediul sferelor ceresti. In ultima carte a trilogiei sale cuprinde dialoguri din timpul imperiul roman, până la întâlnirea cu epoca Renașterii, dragostea speranța și credința își dau mâna prin intermediul filosofiei!

Povestea se desfășoară la începutul secolului trecut, și zugrăvește mariajul dintre soldatul Edward si Leonora in paralel cu prietena ei Florance ce formează un alt cuplu împreună cu John. Adulterul este sarea și piperul acțiunii, scene din trecut ce revin in memoria personajelor împletite cu fapte din prezentul acțiunii zdruncină și mai mult viața personajelor... Va las sa descoperiți finalul palpitat al poveștii!

Dr.Habemar, personajul principal, simpte nevoia unei ieșiri relaxante la malul mării unde în încercarea de a combina utilul cu plăcutul își dorește să finalizeze un proiect de suflet, însă este oprit de vremea potrivnică neașteptată, fiind implicat în scenariul unei crime pasionale ... Va las sa descoperiți dvs. detaliile poveștii!

Această gazetă este utilă cititorului clasic, care urmărește aici practic noutățile editoriale, cronici și descrieri!

Așa cum ne obișnuia încă din liceu cu poeziile sale de sorginte filosofică, în aceeași notă, îmbină metafizicul cu fizicul, cosmogonia cu filosofia și logica rezultând o operă complexa.