În toiul epocii totalitare în anii '80, comicul, în absurditatea sa, îngrozitor în manifestările sale, în care orice lucru este filtrat de ochiul vigilent al partidului, într-o lume infantilizată prin indicarea felului în care să acționeze, să vorbească și chiar să gândească, în mijlocul unei realități aplatizate până la imposibil, într-o societate în care nici o scânteie, oricare ar fi natura ei, nu ar avea putința să se aprindă, în această lume, deci, se naște, dintr-o dată, o dimensiune paralelă, o existență liberă și liberatoare care produce un colaps al realității obiective în Idee, care reduce cotidianul la o amintire obscură, părăsită într-un cotlon al memoriei, și care, ignorând toate acestea, se îngrijește în primul rând de reînvierea ființării întru devenire.

Platon, Kant, Heidegger se amestecă printre personajele cărții cu aceeași naturalețe cu care sunt invocați marii emigranți: Eliade și Cioran, toți contopindu-se într-un dialog prelungit între îndrumat și îndrumător...