Dupa ce am publicat carti in care analizam intelepciunea cistigata odata cu trecerea timpului (Secventele senectutii, vol. I si II) si, in alta, ma delimitam net de practicile ignobile (Atitudini reprobabile), am revenit la analiza profesionala propriu-zisa, prin cartea de fata, Despre contemplatie. Totusi, tonul amar s-a pastrat si aici, dar nu atit de vehement, forul disociativ e prezent, dar nu atit de dur. Fata de celelalte, cartea de-acum este mai profesionala, fara a cadea in didacticism si severitate. Dar am simtit simtit nevoia de a o aborda mai tehnicist, pentru a nu ma scalda in baia de locuri comune practicata pe scara larga. Aceasta vrea sa arate si ca in precedentele carti motivatia interioara conteaza, asa cum starea intensa de contemplatie se realizeaza cu resursele sufletesti antrenate de impulsuri exterioare. Acum, evenimentul contemplatiei este vazut in toate implicatiile si explicatiile lui sufletesti. Stilul insusi, prin toate efectele sale, conduce la contemplatie, protejind si evidentind elementele ei definitorii. - Titu Popescu