Cunosc forta scrierii prozatorului Laurentiu Trifan inca de la debut, cu romanul Clandestinul. De atunci am simtit ca felul lui de a scrie este ceva proaspat si inedit pentru spatiul nostru romanesc. Fara a fi produsul unor laboratoare literare sau al unor cercuri universitare, prozatorul Laurentiu Trifan si-a construit singur un drum literar pe care, prin tematica aleasa - a emigrantului, de buna sau rea credinta - si l-a castigat pe buna dreptate. Cu o tehnica de scenarist de tip hollywoodian scriitorul reuseste sa atraga atentia de la prima pagina pana la ultima pagina a cartii. Povestea acestei carti este una care te tine mereu in suspans. Etapele de viata, tipologiile de gandire prin care trece personajul principal al acestui roman, un fost condamnat international, dar mai ales deciziile asupra perspectivelor de viitor pe care le ia, nu ma fac decat sa cred ca Laurentiu Trifan stie nu  doar sa construiasca situatii, intamplari, secvente puzzle de tip poveste, ci stapaneste cu o finete aproape de invidiat mecanismul tipologiilor psihologice literare, cu un impact puternic atat asupra personajelor conturate - puse in relatie -, dar si a potentialului cititor, accentuand astfel o mare Dilema: creaaza sau nu dependenta scrierea lui Laurentiu Trifan? - Paul Gorban