Volumul al doilea trateaza despre adevarul pe care Dumnezeu ni l-a facut cunoscut din proprie initiativa prin revelatia sa libera si care a devenit astfel norma ultima, suprema, a adevarului lumesc. Pentru a descrie si intelege modul in care adevarul lumesc, departe de a fi astfel anulat, este elevat si desavarsit mai presus de sine, sunt necesare insa si presupuse analizele din acest prim volum.

 

In primele doua parti s-a considerat ca un fapt de la sine inteles ca Dumnezeu poate sa se faca inteles de om si sa-l faca pe acesta capabil sa-l urmeze, dar nu s-a reflectat la modul in care adevarul infinit al lui Dumnezeu si al Logosului sau poate fi in stare sa se exprime, nu doar vag si aproximativ, ci in mod adecvat, in vasul cel stramt al logicii umane. Nu exista oare cea mai profunda contradictie interna in cuvantul "teologie"? Nu inseamna acest cuvant "exprimarea a ceea ce este inexprimabil si de neconceput"? Dar omul nu este doar o fiinta care percepe si actioneaza, ci si una care gandeste, vorbeste, formuleaza. Ce valoare are atunci aceasta "quasi-scientia" pe care el o practica sub numele de "teologie" si in care incearca in mod evident sa traduca logica lui Dumnezeu in propria-i logica? Daca mai inainte am spus ca nu exista practica crestina fara lumina si normele date de o theoria, in incheiere trebuie sa reflectam la modul in care aceasta praxis poate fi exprimata si justificata in concepte si cuvinte umane. Dar, la fel ca mai inainte, nici aici nu vom putea razbi fara o fundamentare trinitara. Teologia nu va fi in primul rand o realizare a omului, ci una a Tatalui divin, care este intr-adevar capabil sa se explice si sa se faca inteles in Cuvantul sau intrupat, chiar daca numai acelora carora, prin Duhul Sfant pus in ei, le da puterea sa inteleaga aceasta interpretare-de-sine. Iar aici se intampla lucrul ciudat: ca Dumnezeu, care se expune cu adevarat pe sine si fara rezerve, nu inceteaza a fi totusi un mister. - Hans Urs von Balthasar

Traducere din limba germana de Maria-Magdalena Anghelescu.