Romanul inedit Tozgrec sporeste numarul scrierilor de fictiune ale lui Ioan Petru Culianu publicate postum: povestirile de prima tinerete din Arta fugii, romanele Hesperus si Jocul de smarald. Vast santier scriptural desfasurat intre anii 1981-1984, Tozgrec este in buna masura o carte de si despre magie, pandant si prelungire fictionala a studiilor de istoria religiilor semnate de Culianu si dedicate acestui subiect, major in viziunea sa: „cealalta stiinta”, stiinta alternativa, implicind o conceptie articulata asupra lumii si un comportament uman specific. Cele patru versiuni existente — Gradinile lui Tozgrec, Sid si Mekor, Paianjenul Hermion, Tozgrec urmat de extrase din presa privind Experimentul Lombrosa — au desfasurari epice de sine statatoare, in ele regasindu-se insa Mekor Haym si Batrinul Haym, Elis sau „onirologul” Caspar Stolzius — si, desigur, Tozgrec, figura legendara de magician, centru al unor retele de putere, transformat aici in realitatea secreta in cautarea careia se afla toate celelalte personaje. Imens edificiu fantasmatic ale carui planuri se intrepatrund sau aluneca indepartindu-se unele de altele, romanul are in fundal Odessa inceputului de secol XX, Amsterdamul, Elvetia — si proprietatea californiana La Maja, apropiata de orasul imaginar Lombrosa, unde salasluieste comunitatea adeptilor lui Tozgrec si unde Caspar Stolzius isi desfasoara, incepind din anii 1980, experimentele de manipulare a oamenilor prin inducerea anumitor vise. Biografic cu inserturi esoterice, realist pe secvente, fantastic-esoteric si mitologic, Tozgrec apare drept cea mai enigmatica si fascinanta scriere dintre postumele lui Culianu.